​Guvernul ungar a prelungit cu şapte luni, până în iunie 2023, starea de urgenţă aflată în vigoare în ţară şi impusă din motive de securitate din cauza războiului din Ucraina, relatează EFE și Agerpres.

Viktor Orban, premierul UngarieiFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Prelungirea a intrat în vigoare printr-un decret semnat de premierul Viktor Orban şi publicat luni, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în Monitorul Oficial.

Textul decretului susţine că este necesar ca starea de urgenţă să fie prelungită cu 210 zile „pentru evitarea şi gestionarea consecinţelor stării de război şi catastrofei umanitare dintr-o ţară vecină”, adică Ucraina.

Guvernul condus de Orban, criticat pentru derive autoritariste, menţine din 2015 o stare de urgenţă, fie din cauza „migraţiei masive” sau a pandemiei de COVID-19, fie pe fondul invaziei ruse din Ucraina.

Starea de urgenţă înseamnă că guvernul poate lua decizii prin decrete legate de chestiunea pentru care ea a fost introdusă, fără a trece prin parlament, deşi FIDESZ, partidul lui Orban, deţine în legislativ o majoritate de două treimi, ceea ce îi permite să adopte orice lege sau modificare.

Orban, liderul din UE cel mai apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin, a anunțat că nu va furniza arme Ucrainei sau permite trecerea lor pe teritoriul Ungariei, argumentând că trebuie să evite ca ţara sa să fie implicată în război.

Urmărește ultimele evoluții din a 279-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.