Declarațiile Papei Francisc cu privire la ceceni și buriați demonstrează nu doar rusofobia, ci și o distorsionare scandaloasă a adevărului, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, la o masă rotundă în Consiliul Federației, potrivit Tass.ru.

Maria ZaharovaFoto: TASS / Profimedia Images

Diplomatul a atras atenția asupra afirmaţiilor Papei Francisc într-un interviu acordat presei americane, unde i-a numit pe ceceni și buriați drept „cea mai cruntă parte a trupelor ruse din Ucraina”, menționând că „dacă există oameni-martiri, atunci trebuie să existe şi cei care îi chinuiesc”.

„Asta nu mai este rusofobie, este o distorsionare, nici nu mai ştiu la ce nivel. Amintiţi-vă, în anii '90 şi începutul anilor 2000, ni s-a spus exact contrariul, ca aceştia sunt ruşi, slavi, care chinuiesc popoarele din Caucaz, iar acum ni se spune că popoarele din Caucaz sunt cele care torturează rușii. Asta trebuie să fie o distorsionare a adevărului” - a spus Zaharova, potrivit Rador.