Regina consoartă Camilla, soţia regelui Charles al III-lea, a decis să renunţe la tradiţia „doamnelor de onoare” („ladies-in-waiting” în engleză), relatează BBC și News.ro.

Regina consoarta CamillaFoto: Kirsty Wigglesworth / PA Images / Profimedia

Aceste femei, care provin de obicei din medii aristocratice, o însoţesc pe regină zilnic, din Evul Mediu.

Cele 11 dame de onoare ale lui Elizabeth a II-a au ajutat-o pe fosta regină să răspundă corespondenţei, să strângă buchetele de flori oferite în timpul unor vizite, să-şi gestioneze programul, să fie la curent cu evenimentele de actualitate sau să-şi păstreze garderoba.

Camilla a decis să renunţe la această companie omniprezentă plătită de către Royal Household.

În schimb regina consoartă în vârstă de 70 de ani a numit şase apropiaţi „însoţitori ai reginei” („Queen's Companions”), o secretară particulară şi o adjunctă. Ele o vor ajuta pe soţia lui Charles ocazional şi informal, în cadrul unor angajamente oficiale.

Ele nu se vor ocupa nici de corespondenţă şi nici de administrarea activităților reginei.

Potrivit BBC, este vorba despre posturi onorifice, iar aceste persoane nu vor fi plătite pentru această sarcină, ci le vor fi acoperite doar cheltuielile.

Doamnele de companie ale fostei regine Elisabeta a II-a urmează să fie promovate la rangul de „doamne ale casei” („Ladies of the Household”) şi urmează să aibă misiunea să-l ajute pe rege să organizeze evenimente la Buckingham Palace după ce cel mai longeviv monarh din istoria Regatului Unit s-a stins din viață în luna septembrie.