Un incendiu mortal în Xinjiang, în nord-vestul Chinei, a stârnit furia pe rețelele de socializare împotriva politicii stricte a Beijingului de „zero Covid”, pe care internauții o acuză de încetinirea eforturilor de salvare, potrivit AFP.

Testare coronavirus ChinaFoto: Pan Yulong / Xinhua News / Profimedia

Zece persoane au fost ucise și nouă rănite într-un incendiu izbucnit joi într-o clădire rezidențială din Urumqi, capitala regională din Xinjiang, potrivit agenției China Nouă.

Încă de vineri, mesaje care circulă pe rețelele de socializare din China și din străinătate au afirmat că izolarea anti-Covid în vigoare în oraș a împiedicat sosirea pompierilor la locul tragediei. Între timp, videoclipuri au arătat grupuri de oameni care au ieșit pe străzile din Urumqi pentru a protesta împotriva restricțiilor.

În China există o aversiune tot mai mare față de politica draconică de combatere a pandemiei. Proteste sporadice și uneori violente au avut deja loc în ultimele zile în mai multe orașe, inclusiv la cea mai mare fabrică de iPhone din lume, din Zhengzhou, în centrul țării, deținută de gigantul taiwanez Foxconn.

În ciuda disponibilității mai multor vaccinuri și spre deosebire de restul lumii, țara asiatică continuă să aplice restricții stricte pentru a evita contaminarea și moartea.

Această politică include impunerea de carantinări dure la primul semn al unui caz, punerea în carantină a celor care sunt testați pozitiv în centre și solicitarea aproape zilnică a testelor PCR pentru accesul în locuri publice.

Imagini postate pe rețelele de socializare și parțial verificate de AFP arată sute de persoane adunate în timpul nopții în fața primăriei din Urumqi scandând: „Ridicați blocajele!”.

Într-o altă înregistrare video, zeci de oameni pot fi văzuți mărșăluind într-un cartier din estul orașului, strigând același slogan, înainte de a se confrunta cu un rând de autorități îmbrăcate în echipament de protecție antivirală și huiduindu-i abundent.