Paisprezece persoane au fost biciuite miercuri la ordinul unui tribunal afgan după ce au fost condamnate pentru „infracțiuni contra moralei" și furt, a declarat un oficial provincial, citat de AFP.

Taliban in AfganistanFoto: KARIM SAHIB / AFP / Profimedia

Flagelările, aplicate asupra a trei femei și 11 bărbați, sunt primele confirmate de când liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a ordonat judecătorilor, la jumătatea lunii noiembrie, să aplice toate aspectele Sharia, inclusiv pedepsele corporale pentru cele mai grave infracțiuni prevăzute de legea islamică.

Qazi Rafiullah Samim, șeful departamentului de informare și cultură din provincia Logar a declarat pentru AFP că biciurile nu au fost efectuate în mod public. „Numărul maxim de lovituri de bici pe persoană a fost de 39", a spus el.

Declarația acestuia privind prezența publicului au fost contrazise de un mesaj al Curții Supreme, preluat de Reuters.

„Paisprezece persoane, dintre care trei femei, au fost biciuite în prezența învățaților, a autorităților și a oamenilor ... pentru diferite păcate, inclusiv adulter, jaf și alte forme de corupție, pe un stadion de fotbal din Logar (provincia)", a transmis Curtea Supremă pe Twitter, adăugând că alte două persoane au fost biciuite și în provincia estică Laghman.

La 13 noiembrie, Hibatullah Akhundzada a ordonat judecătorilor să aplice toate aspectele legii islamice, inclusiv execuțiile publice, lapidarea (linșare prin lovire cu pietre) și amputarea membrelor pentru hoți.

„Examinați cu atenție dosarele de hoți, răpitori și instigatori la răzvrătire. Pentru „acele cazuri în care toate condițiile legii Sharia (...) au fost îndeplinite, sunteți obligați să aplicați" întreaga gamă de sancțiuni, a declarat Akhundzada, potrivit unei postări pe Twitter a purtătorului de cuvânt al talibanilor.

Rețelele de socializare sunt inundate de mai bine de un an de videoclipuri și fotografii cu luptători talibani care biciuiesc oameni pe stradă pentru diverse infracțiuni. Există, de asemenea, rapoarte despre biciuiri pentru adulter în zonele rurale după rugăciunile de vineri, dar aceste informații sunt dificil de verificat în mod independent.

Liderul suprem al talibanilor, Akhundzada, care nu a mai fost filmat sau fotografiat în public de când talibanii au revenit la putere în august 2021, conduce țara prin decret din orașul Kandahar din sud, locul de naștere al mișcării islamice fundamentaliste. În timpul primei lor guvernări (1996-2001), talibanii au aplicat cu regularitate pedepse publice, inclusiv biciuiri și execuții pe stadionul național.