Associated Press l-a concediat luni pe reporterul care a transmis informațiile despre „o lovitură cu rachete rusești ” în Polonia săptămâna trecută, fiind transmisă o alertă difuzată pe scară largă, care a îngrijorat lumea, scrie The Washington Post.

HotNews.roFoto: Hotnews

Atunci, AP a emis o alertă în care susținea că un „oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete americane” a declarat că explozia a fost provocată de căderea unor rachete rusești în Polonia.

Alerta inițială a Associated Press, trimisă către sute de instituții de presă din întreaga lume, a sugerat o nouă escaladare a invaziei Rusiei în Ucraina. Polonia este membră NATO, iar un atac rusesc asupra teritoriului său ar fi putut genera un răspuns militar occidental în conformitate cu prevederile de autoapărare reciprocă din tratatul organizației nord-atlantice.

O zi mai târziu, AP a revenit asupra știrii, precizând că „informațiile ulterioare au arătat că rachetele au fost fabricate în Rusia și cel mai probabil au fost lansate de Ucraina pentru a se apăra împotriva unui atac rus”.

Reporterul James LaPorta, în vârstă de 35 de ani, a fost concediat după o scurtă verificare, au confirmat pentru The Washington Post reprezentanții agenției de presă.

„Standardele editoriale și practicile riguroase ale Associated Press sunt esențiale pentru misiunea AP ca organizație independentă de știri.

Pentru a ne asigura că informațiile noastre sunt exacte, corecte și bazate pe fapte, respectăm și aplicăm aceste standarde, inclusiv în ceea ce privește utilizarea surselor anonime. (...) Nu luăm aceste decizii cu ușurință și nici nu se bazează pe incidente izolate”, a declarat purtătorul de cuvânt al AP, Lauren Easton.

Jurnalistul James LaPorta a refuzat să comenteze decizia de concediere. Fost pușcaș marin care a servit în Afganistan, el s-a alăturat AP în aprilie 2020, după câțiva ani ca reporter independent.

În 15 noiembrie, în timpul unor atacuri masive lansate de ruși în Ucraina, două persoane au murit într-o explozie produsă după ce o rachetă a căzut în satul polonez Przewodow, la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Autoritățile poloneze au anunțat că echipa de anchetă formată din specialiști din Polonia și SUA ar fi găsit dovezi că a fost vorba despre o rachetă ucraineană de apărare aeriană folosită pentru a doborî o rachetă rusească, care a ratat însă ținta.