Președintele rus Vladimir Putin a participat luni la inaugurarea unei ferme de curcani din regiunea Tiumen din Siberia, notează Meduza. Liderul de la Kremlin a tăiat panglica în mod simbolic printr-o legătură video din biroul său prezidențial.

Președintele rus Vladimir PutinFoto: Gavriil Grigorov / AP / Profimedia

Liderul de la Kremlin se așteaptă ca noua întreprindere să acopere 20% din cererea de carnea de pasăre din Rusia.

Ferma aparține grupului Damate, cel mai mare producător de carne de curcan din Federația Rusă.

"Problemele sectoriale sunt de cea mai mare importanță pentru economie și pentru creșterea suveranității noastre. Astăzi, o unitate de producție este în curs de lansare în regiunea Tiumen. Noul complex va oferi produse foarte necesare și solicitate. Astfel de proiecte vor consolida securitatea și independența noastră alimentară și vor umple piața cu produse accesibile și de înaltă calitate", a spus președintele rus, potrivit RBC.

În timpul videoconferinței, Putin le-a permis administratorilor de la ferma de curcani să apese un buton uriaș simbolic de pornire și apoi a promis că Rusia va ajuta țările care duc lipsă de alimente din cauza "politicilor aventuroase și neprofesioniste ale țărilor occidentale".