Președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev organizează duminică alegeri anticipate pe care este sigur că le va câștiga, consolidându-și astfel controlul asupra puterii la mai puțin de un an după ce l-a înlăturat pe predecesorul său Nursultan Nazarbaiev, transmite Reuters.

Kassîm-Jomart TokaevFoto: Handout / AFP / Profimedia

Fostul diplomat, care a venit la putere în 2019 ca succesor ales de Nazarbaiev atunci când singurul conducător al țării din epoca sovietică a demisionat, s-a distanțat de fostul său protector după o revoltă din ianuarie pe care Tokayev a numit-o o tentativă de lovitură de stat.

Victoria în alegeri - un rezultat previzibil împotriva a cinci candidați puțin cunoscuți - îi va oferi lui Tokayev, (69 de ani), genul de mandat personal copleșitor pe care Nazarbaiev și l-a asigurat în mod obișnuit în timp ce și-a construit un cult al personalității de-a lungul a cinci mandate succesive.

Tokayev a evitat să susțină războiul Rusiei în Ucraina

Nazarbaiev, care a păstrat posturi importante după ce a demisionat, a renunțat la ele în timpul revoltei în care au murit 238 de persoane.

De atunci, Tokayev i-a forțat pe aliații lui Nazarbayev să renunțe la alte funcții și a schimbat numele capitalei - redenumită „Nur-Sultan" în onoarea lui Nazarbayev - înapoi în Astana.

Tokayev a apelat la ajutorul Rusiei pentru a pune capăt tulburărilor, dar de atunci a păstrat distanța față de Moscova, evitând să susțină public războiul Rusiei din Ucraina.

Rusia este cel mai mare partener comercial al Kazahstanului, iar intrarea în recesiune a Rusiei a afectat creșterea economică kazahă, iar întărirea artificială a rublei, stimulată de controalele de capital, a contribuit la creșterea inflației în Kazahstan la un nivel record al ultimilor 14 ani.

Toată lumea știe care va fi rezultatul

Tokayev, fost ministru de externe și fost secretar general adjunct al Organizației Națiunilor Unite, a realizat reforme constituționale care îi limitează propriul regim la două mandate.

De asemenea, el a promis să reducă inegalitatea veniturilor prin eradicarea corupției și redistribuirea mai echitabilă a bogăției.

Duminică, el a declarat că va continua „resetarea" sistemului politic prin convocarea unor alegeri parlamentare anticipate anul viitor.

Tokayev a părăsit anul acesta partidul de guvernământ Amanat și a supravegheat reformele care au facilitat înființarea de noi partide politice.

Sondajele de opinie au estimat că niciunul dintre ceilalți cinci candidați nu va obține un scor cu două cifre.

Aproape 39% dintre alegători au votat până la prânz. Rezultatele preliminare ale votului sunt așteptate luni.