Un urs panda uriaş donat de China Taiwanului în urmă cu 14 ani, într-o perioadă diplomatică mai îngăduitoare dintre cele două părţi, a murit, sâmbătă, după ce a suferit o serie de accidente vasculare cerebrale, a anunţat Grădina Zoologică din Taipei.

Tuan Tuan avea 18 aniFoto: Taipei Zoo / AP / Profimedia

Tuan Tuan şi partenera sa, Yuan Yuan, ale căror nume înseamnă „unitate” şi „reuniune” în chineză, au fost oferiţi în 2008 Taiwanului de către China, care consideră că insula face parte din teritoriul chinez, un gest simbolizând o îmbunătăţire a relaţiilor lor la acea vreme şi care în prezent se ală la cel mai scăzut nivel, notează News.ro citând AFP.

„Echipa noastră medicală a confirmat că inima lui Tuan Tuan a încetat să mai bată la 13:48 (05.48 GMT)”, a anunţat grădina zoologică.

Panda a fost anesteziat pentru o scanare CT sâmbătă, iar echipa a decis să-l lase pe Tuan Tuan „să doarmă”. Imaginile au indicat că starea lui era „ireversibilă” şi că nu mai putea „duce o viaţă de calitate”, potrivit oficialilor grădinii zoologice.

„Ar fi fost extrem de dureros şi riscant pentru Tuan Tuan să-l resusciteze după anestezie”, a declarat Eric Tsao, un purtător de cuvânt.

Veterinarii au descoperit în august că Tuan Tuan, în vârstă de 18 ani, era bolnav, iar scanările au arătat că avea o leziune cerebrală.

Grădina zoologică, care bănuia că animalul suferea de o tumoare pe creier, îl plasase luna trecută la îngrijiri paliative.

„Diplomația panda”

La sfârşitul lunii octombrie, medicii veterinari chinezi au fost invitaţi de Taiwan să viziteze panda.

În general, Beijingul împrumută urşii panda, iar puii lor sunt trimişi în China, în cadrul „diplomaţiei panda”, un cadou pe care China îl foloseşte pentru a-şi strânge relaţiile cu alte ţări.

Sosirea cuplului panda oferit în 2008 a provocat o adevărată „panda mania” pe insulă, mai ales după naşterea puiului panda Yuan Zai.

Tensiunile dintre Tiwan şi China au atins cel mai puternic nivel din ultimii ani în augst, când Beijingul a organizat manevre militare uriaşe, fără precedent, în semn de protest faţă de vizita pe această insulă a preşedintei Camerei Reprezentanţilor Statelor Unitem Nancy Pelosi.