NATO va organiza miercuri o reuniune de urgență pentru a discuta despre o explozie în estul Poloniei, în apropiere de granița cu Ucraina, care a ucis marți două persoane, au declarat doi oficiali NATO și un diplomat european pentru Reuters.

NATO Foto: Eduardo Parra / Zuma Press / Profimedia

Reuniunea ambasadorilor NATO de la Bruxelles va fi prezidată de secretarul general Jens Stoltenberg, care va susține o conferință de presă în jurul orei 11.30, a precizat NATO într-un comunicat de presă.

Polonia, membră NATO, a declarat că o rachetă a ucis două persoane într-un sat situat la aproximativ 6 km de granița cu Ucraina.

Președintele american Joe Biden a declarat miercuri că aceasta probabil că nu a fost trasă din Rusia, după ce a purtat discuții cu liderii occidentali, pe fondul îngrijorărilor că războiul din Ucraina s-ar putea extinde în țările vecine.

Explozia de marți de la o fermă din apropierea graniței ucrainene a avut loc în timp ce Rusia a lansat un val de rachete care a vizat infrastructura energetică ucraineană, atacuri despre care Kievul a spus că au fost cele mai puternice din cele aproape nouă luni de război.