Ministrul român al Culturii, Lucian Romașcanu a discutat sâmbătă dimineață cu omologul său ucrainean, Olexandr Tkachenko, despre posibilul furt, de către trupele de ocupație ruse, al pisaniilor lui Șefan cel Mare din muzeul Herson.

Muzeul din Herson înainte de invazia rusăFoto: DreamsTime / Multipedia2014

Romașcanu a spus, pe pagina sa de Facebook, că i-a dat detalii despre pisanii și a primit promisiunea că va avea o informație oficială cât de curând.

„Din informațiile sale legate de acțiunile agresorului rus, există date certe că au fost sustrase picturi din muzeele din Mariuopol și artefacte din aur din muzeele din Melitopol, unele despre care se știe că au fost deja scoase la vânzare”, amintește oficialul român.

„Despre situația din Herson, având în vedere situația de acum de pe teren, nu există informații certe dar avem promisiunea unei verificări a celor semnalate de noi cât de curând posibil”, a adăugat Romașcanu.

„I-am reiterat promisiunea de a ajuta la evacuarea și păstrarea patrimoniului ucrainean aflat în pericol urmând să analizeze și să revină cu solicitări concrete”, a mai spus ministrul român al culturii.

Rușii ar fi furat pisaniile lui Ștefan cel Mare din Herson

Pisaniile moldovenești ale lui Ștefan cel Mare, artefacte din secolul al XV-lea luate de pe zidurile Cetății Albe de pe Nistru, ar fi fost furate de la muzeul din Herson și duse în Crimeea de către armata lui Putin, potrivit lui Anatol Popescu, președintele fondator al Asociației românilor din sudul Basarabiei, citat de Digi24.

La 1838, în timpul administrației țariste, una sau două pisanii au fost smulse din zidurile cetății și duse la muzeul Odesa, a explicat acesta.

„În timpul administrației românești din perioada interbelică, cel puțin una era încă pe ziduri. Arheologii români din perioada interbelică au făcut cercetări, dar li s-a pierdut urma în anii 50 și nu s-a știu nimic până în 2013, când au fost descoperite de Andrei Krasnojon la muzeul din Herson”, a afirmat Anatol Popescu.

Pisaniile sunt lespezi cu scriere în slavonă care atestă evenimente de pe zidurile cetății, spune Popescu.

(foto articol: © Multipedia2014 | Dreamstime.com)