Bărbatul acuzat că l-a atacat pe Paul Pelosi, soţul preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a declarat poliţiei că voia să o ţină ostatică pe aceasta şi „să-i rupă genunchii”, au declarat, luni, autorităţile, citate de AP.

Paul si Nancy PelosiFoto: Stefano Costantino/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

David DePape, în vârstă de 42 de ani, l-a atacat pe Paul Pelosi în dormitorul cuplului din San Francisco, vineri dimineaţă, potrivit unei declaraţii federale depuse luni în instanţă, citează News.ro.

Procurorii federali au depus două acuzaţii împotriva lui DePape, la câteva zile după ce poliţia a declarat că acesta a pătruns în casa lui Pelosi şi l-a lovit cu un ciocan în cap pe soţul în vârstă de 82 de ani al liderului democrat.

El a fost grav rănit în urma atacului, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru o fractură de craniu şi a suferit alte răni la braţe şi mâini.

DePape este acuzat la nivel federal de influenţare, împiedicare sau răzbunare împotriva unui oficial federal prin ameninţarea sau rănirea unui membru al familiei. El se confruntă, de asemenea, cu o acuzare de tentativă de răpire a unui oficial din Statele Unite din cauza îndeplinirii îndatoririlor oficiale.

Anunţul acuzaţiilor federale vine în timp ce procurorul districtului din San Francisco urmează să anunţe acuzaţii penale de stat împotriva lui DePape, despre care poliţia spune că a strigat „Unde este Nancy?” în timpul atacului.

El a fost arestat vineri sub suspiciunea de tentativă de omor, abuz asupra persoanelor în vârstă şi intrare prin efracţie şi urmează să fie trimis în judecată marţi.