Cabinetul german a aprobat miercuri o investiție a companiei chineze Cosco pentru o participație de 24,9% într-unul dintre cele trei terminale ale firmei de logistică din cel mai mare port german din Hamburg, au declarat surse guvernamentale pentru Reuters.

Terminal portuar din Hamburg (Germania)Foto: DreamsTime

Această investiție este mai mică decât participația de 35%, planificată inițial, pe care o viza gigantul chinez de transport maritim și are loc cu o săptămână înainte ca cancelarul Olaf Scholz să se deplaseze în China.

Compromisul a fost negociat după o rezistență politică semnificativă împotriva acordului.

Ministrul economiei, Robert Habeck, s-a numărat printre politicienii care au declarat că Germania ar trebui să evite, dacă este posibil, investițiile chinezești în infrastructura esențială.

Susținătorii acordului spun că acesta va permite Hamburgului, unde Scholz a fost primar timp de șapte ani, să țină pasul cu porturile rivale care se luptă, de asemenea, să aibă trafic comercial cu China și dintre care unele sunt deținute parțial de Cosco.

Șeful serviciilor de informații din Germania a avertizat săptămâna trecută că China ar putea să își folosească cotele din proiecte de infrastructură critice ca monedă de negociere pentru a obține obiective politice.

„Suntem foarte, foarte critici față de participarea Chinei la [proiecte de] infrastructură esențială”, a declarat Bruno Kahl, șeful serviciului de informații externe (BND) de la Berlin, adăugând că un port ar trebui considerat o infrastructură esențială.

Disputa reflectă o dezbatere mai largă ce are loc în Germania cu privire la modalitățile de a reduce dependența față de China, principalul partener comercial al țării, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a scos în evidență pericolul de a te baza pe state autoritare tot mai asertive.

China a îndemnat Germania să nu politizeze relațiile economice dintre cele două țări și a cerut Berlinului să nu ia măsuri protecționiste „în numele siguranței naționale”.

(Sursă foto: DreamsTime.com)