Iranul a condamnat cu fermitate sâmbătă apelul lansat de Franța, Germania și Marea Britanie pentru ca ONU să investigheze acuzațiile potrivit cărora Rusia ar fi folosit drone de origine iraniană pentru a ataca Ucraina, a anunțat Ministerul său de Externe, potrivit Reuters.

Drona kamikaze iraniană lansată asupra KievuluiFoto: Sergei SUPINSKY / AFP / Profimedia

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Nasser Kanaani, a declarat că apelul de vineri la așa-numitului grup de țări E-3 este „fals și nefondat" și că acesta a fost „respins și condamnat cu fermitate".

Ucraina spune că Rusia a folosit drone de atac Shahed-136 de fabricație iraniană, care se deplasează spre ținta lor și explodează la impact (așa numitele drone-kamikaze). Pe rețelele de socializare sunt nenumărate imagini cu aceste drone, care au pe ele însă pictată o denumire rusească - Geran-2)

Teheranul neagă că ar fi furnizat dronele Moscovei, iar Rusia a negat că forțele sale au folosit drone iraniene pentru a ataca Ucraina.

„Guvernul Republicii Islamice Iran, în încercarea de a-și proteja interesul național și de a asigura drepturile nobilului popor iranian, își rezervă dreptul de a răspunde la orice acțiune iresponsabilă", a declarat Kanaani, citat de site-ul Ministerului iranian de Externe.

„(Teheranul) nu va ezita să apere interesele poporului iranian", a mai spus el, fără a da detalii.

Într-o scrisoare semnată de trimișii lor la ONU și văzută de Reuters, cele trei țări europene au susținut luni apelul Ucrainei pentru o anchetă a ONU, argumentând că utilizarea dronelor a încălcat Rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU (UNSCR), care aprobă acordul nuclear iranian din 2015.