Geniștii dintr-un oraș din centrul Japoniei au fost în alertă miercuri după ce o persoană a semnalat că lângă cimitirul municipal se afla o servietă suspectă, însă autoritățile au declarat aproape rușinați că ceea ce se credea a fi o bombă de fapt erau jucării sexuale abandonate de persoane necunoscute, notează AFP.

GenistFoto: © Bunyos | Dreamstime.com

Poliția din Kakegawa, din centrul Japoniei, a primit miercuri dimineață un apel în legătură cu o servietă metalică lăsată în parcarea unui cimitir municipal, a declarat joi un purtător de cuvânt al poliției pentru AFP.

Suspectând o bombă, o echipă a poliției regionale a fost trimisă la fața locului, în timp ce ofițerii au blocat drumurile pe o rază de 300 de metri timp de mai bine de trei ore.

Presa locală a mobilizat chiar și un elicopter pentru a filma misiunea posibil riscantă a experților în explozibili.

Cu toate acestea, după o examinare amănunțită, echipa a găsit în interiorul valizei doar "materiale pentru adulți", a declarat aproape rușinat purtătorul de cuvânt al poliției.

Potrivit presei locale, zona este cunoscută ca fiind o groapă de gunoi neautorizată.

Poliția japoneză a fost în alertă maximă în ultimele săptămâni, înainte de funeraliile de stat care au avut loc la Tokyo, pe 27 septembrie, pentru fostul premier Shinzo Abe.

Poliția s-a confruntat cu critici în legătură cu deficiențele de securitate ale fostului lider, care a fost împușcat mortal pe 8 iulie în timp ce susținea un discurs electoral în aer liber în orașul Nara din vestul țării.