Fostul președinte american Donald Trump a dat în judecată CNN, acuzând postul tv că l-a defăimat din cauza temerilor că ar putea candida din nou la președinție în 2024 și a cerut despăgubiri în valoare de 475 de milioane de dolari - relatează ziarul La Libre Belgique, citat de Rador.

Donald TrumpFoto: Cheriss May/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Republicanul, care cochetează din ce în ce mai deschis cu ideea de a candida la Casa Albă, consideră că CNN „a căutat să-și folosească imensa influență” pentru a-l „defăima în fața telespectatorilor și cititorilor săi cu scopul de a-l învinge politic”, conform textului plângerii depuse luni în Florida.

„Campania de descurajare dusă de CNN, sub forma defăimării și calomniei împotriva reclamantului, a escaladat în ultimele luni, deoarece CNN se teme că reclamantul va candida la președinție în 2024”, potrivit aceleiași surse.

Trump acuză că a fost asemuit lui Hitler

Donald Trump acuză canalul că vrea să „încline balanța politică spre stânga” încercând să îl „murdărească” cu „o serie de calificative tot mai defăimătoare, false și scandaloase precum 'rasist', 'lacheul rușilor', 'insurecționist' și până la urmă 'Hitler'”.

Omul de afaceri critică în special CNN pentru că a folosit expresia „Marea minciună” pentru a vorbi despre afirmaţiile sale potrivit cărora alegerile prezidențiale din 2020 i-au fost „furate” de Joe Biden.

„'Marea minciună' este o referire directă la o tactică folosită de Adolf Hitler și care apare în 'Mein Kampf'”, potrivit plângerii. „Marea minciună a fost folosită de Hitler pentru a incita la ură față de evrei” și nu ar trebui „privită cu ușurință”, spun reprezentanții lui Trump în plângere.

„Folosirea repetată a sintagmei pe acest canal despre dl Trump - de peste 7.700 de ori din ianuarie 2021”, susține plângerea - este „o încercare deliberată a CNN de a transmite audienței sale o asociere între reclamant și una dintre cele mai respingătoare personalități din istoria modernă”.

Trump vrea să dea în judecată și alte instituții media

Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, solicită despăgubiri de 475 de milioane de dolari. Într-un comunicat de presă, fostul președinte a declarat luni seară că urmează să depună plângere împotriva „unui număr mare” de alte instituții media în săptămânile și lunile următoare, tot pentru defăimare.

El a mai spus că ar putea lua măsuri împotriva comisiei parlamentare care investighează atacul asupra Capitoliului comis de către susținătorii săi pe 6 ianuarie 2021.

Pe tot parcursul mandatului său, fostul președinte republican a avut o relație extrem de proastă cu mass-media, precum CNN și „The New York Times”, pe care le-a numit mass-media de „știri false”. S-a dezlănţuit în mod regulat împotriva lor pe Twitter, unde a fost interzis de atunci.