Ministrul german de externe a repetat marţi, la Varşovia, că problema reparaţiilor către Polonia pentru cel de Al Doilea Război Mondial este „închisă”, relatează AFP și Agerpres.

Annalena BaerbockFoto: Wolfgang Kumm / AFP / Profimedia Images

„Din punctul de vedere al guvernului federal, chestiunea reparaţiilor este închisă”, a declarat Annalena Baerbock în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său polonez Zbigniew Rau.

Luni, Zbigniew Rau a semnat o notă diplomatică care exprima „convingerea (...) că părţile (poloneză şi germană, n.r.) trebuie să ia măsuri imediate în vederea unei reglementări juridice şi materiale permanente, complete şi definitive a consecinţelor agresiunii şi ocupaţiei germane din perioada 1939-1945”.

Potrivit Varşoviei, costurile reparaţiilor pentru cel de Al Doilea Război Mondial se ridică la 1.300 de miliarde de euro.

Germania spune că Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953

Transmiţând Poloniei un refuz în chestiunea reparaţiilor, Annalena Baerbock a subliniat că Germania îşi asumă „responsabilitatea istorică, fără dar şi poate”.

„Este datoria noastră eternă de a reaminti milioanele de suferinţe pe care Germania le-a produs Poloniei”, a spus ea.

„Fără nicio îndoială, avem o responsabilitate împărţită faţă de generaţiile trecute, prezente şi viitoare”, a spus ministrul polonez. „De asemenea, sunt convins că poziţia guvernului german în această chestiune va evolua, datorită dialogului”, a adăugat el.

Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat această renunţare în mai multe rânduri. Berlinul s-a folosit de aceleaşi argumente la solicitările de reparaţii ridicate în trecut de Grecia.

Din punctul de vedere al opoziţiei liberale poloneze, dezbaterea asupra reparaţiilor de război relansată de conservatori are în principal scopuri de politică internă, cu un an înainte de alegerile legislative.