Senatul american a votat joi pentru acordarea de noi fonduri de peste 12 miliarde de dolari Ucrainei, în contextul în care a adoptat o prelungire a bugetului federal al SUA până în decembrie, potrivit AFP.

Senatul SUAFoto: Clarence Holmes Photography / Alamy / Alamy / Profimedia

Textul, aprobat în cursul după-amiezii de senatorii din ambele părți, include o componentă militară importantă pentru Kiev, în timp ce președintele rus Vladimir Putin se pregătește să oficializeze anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene.

Aproximativ 3 miliarde de dolari au fost puse la dispoziție de SUA pentru antrenarea, echiparea și plata trupelor ucrainene.

Pachetul include, de asemenea, peste 4,5 miliarde de dolari pentru a asigura "continuitatea guvernării" în Ucraina și pentru a răspunde nevoilor macroeconomice ale Kievului.

Câteva miliarde de dolari vor fi alocate, de asemenea, armatei americane, care îi va folosi pentru a finanța desfășurarea de trupe în țările vecine și pentru a-și reface stocul de arme.

"După șapte luni de conflict, este clar că ajutorul SUA a ajutat foarte mult poporul ucrainean să reziste agresiunii vicioase a lui Putin", a declarat joi liderul democraților din Senat, Chuck Schumer.

"Dar lupta este departe de a se încheia și trebuie să continuăm să ajutăm curajosul și bravul popor ucrainean", a pledat el din sală.

Noul pachet ar ridica la peste 65 de miliarde de dolari ajutorul acordat de Statele Unite Ucrainei de la începutul anului. Acesta trebuie acum să fie supus votului în Camera Reprezentanților înainte de a fi semnat de președintele american Joe Biden.