Una dintre puținele țări din lume care este un aliat formal al Taiwanului a cerut guvernului statului insular investiții de un miliard de dolari pentru a „rezista presiunilor” de a-și muta eforturile diplomatice către China, relatează The Guardian.

Presedintele Mario Abdo Benitez la Adunarea Generala a ONUFoto: Mary Altaffer / AP / Profimedia

Mario Abdo Benítez, președintele Paraguayului, a dezvăluit într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The Financial Times că guvernul său lucrează cu cel de la Taipei pentru a se asigura că paraguayenii „simt beneficiile reale ale alianței strategice”.

„Investiții taiwaneze de peste 6 miliarde de dolari există în țări care nu au relații diplomatice cu Taiwanul, noi vrem ca din acea sumă un miliard să ajungă în Paraguay”, a afirmat el.

„Acest lucru ne va ajuta să clădim argumentul despre importanța acestei relații strategice cu Taiwanul”, a adăugat Mario Abdo Benítez. Membru al partidului de dreapta „Colorado”, acesta a fost ales președinte al Paraguayului în 2018, după ce anterior a ocupat și funcția de președinte al Senatului de la Asunción.

Paraguayul este unul dintre cele doar 14 state din lume care menține relații diplomatice cu Taiwanul și nu China, majoritatea aflându-se în America Latină și Oceanul Pacific.

China crește presiunile puse pe Taiwan

În ultimii ani guvernul de la Beijing a convins mai multe țări, printre care Insulele Solomon, Panama, El Salvador, Republica Dominicană și Nicaragua, să treacă de partea sa prin promisiunile privind creșterea relațiilor comerciale, acordarea de împrumuturi și investiții.

Mai multe surse apropiate guvernului comunist de la Beijing afirmă că președintele Xi Jinping urmează să fixeze „reunificarea” cu Taiwanul ca obiect pe termen lung al Partidului Comunist Chinez la Congresul ce va avea loc în data de 16 octombrie.

În luna august China și-a retras promisiunea de a nu trimite trupe în Taiwan după eventuala reunificare în contextul unei escaladări majore a tensiunilor dintre cele două țări în ultimele luni.

La începutul lunii august China a efectuat exerciții militare fără precedent în jurul insulei, imediat după vizita lui Nancy Pelosi, președintele camerei inferioare a Congresului american, în Taiwan.

Pelosi s-a deplasat în Taiwan pentru a reafirma sprijinul Statelor Unite pentru guvernul de la Taipei și suveranitatea țării insulare.