O inițiativă populară prin care se încerca interzicerea creșterii intensive a animalelor în Elveția a eșuat duminică, însă extinderea vârstei de pensionare până la 65 de ani la femei pare să fi fost acceptată de alegători, potrivit primelor rezultate publicate de Institutul gsf.bern, citate de Reuters.

Pensionari pe malul lacului Geneva din ElvețiaFoto: DreamsTime

După două încercări eșuate în 2004 și 2017, Berna pare să fi adunat suficiente voturi pentru a „stabiliza" sistemul elvețian de pensii, care este supus unei presiuni enorme pe măsură ce speranța de viață crește și uriașa generație a baby-boomerilor ajunge la vârsta de pensionare.

Cea mai controversată parte a reformei prevede că, la fel ca bărbații, femeile trebuie să lucreze până la vârsta de 65 de ani înainte de a putea solicita o pensie completă, cu un an mai mult decât în prezent.

În schimb, susținătorii unei propuneri de interzicere a creșterii intensive a animalelor, care ar fi eradicat practic fermele industriale într-o țară încă foarte rurală, au eșuat, potrivit calculelor gfs.bern publicate imediat după închiderea urnelor la 10:00 GMT (ora 13:00 în România).

Femeile din Elveţia au pensii cu 35% mai mici decât bărbații

Parlamentul a adoptat anul trecut măsuri-cheie - inclusiv o creştere a TVA -, însă partidele şi sindicatele de stânga au denunţat reforme „pe seama femeilor” şi au forţat organizarea acestui refrendum, notează AFP, preluată de News.ro

Susţinătorii taberei „da” în această reformă consideră că a le cere femeilor să muncească un an în plus nu este un lucru nerezonabil, ţinând cont de datele economice şi demografice.

Însă opozanţii reformei susţin că femeile continuă să fie discriminate în mod important şi au remuneraţii mult mai mici. Ei consideră că este nedrept să crească vârsta de pensionare a femeilor înainte de soluţionarea acestor inegalităţi.

În 2020, femeile din Elveţia au primit pensii în medie cu 35% mai mici decât ale bărbaţilor, potrivit Ministerului elveţian al Economiei.

Însă sondaje arată că alegătorii elveţieni, care au respins în două rânduri planurile Guvernului de a reforma pensionarea, sunt mai favorabili, în prezent, acestei reforme.

Potrivit unui sondaj recent al Tamedia, 55% dintre persoanele intervievate au susţinut această reformă, însă acest procent ascunde o disensiune între sexe - 70% dintre bărbaţii intervievaţi susţin reforma, iar 58% dintre femeile interogate o resping.

(foto articol © Inna Felker | Dreamstime.com)