Cei mai importanți doi parlamentari ruși au reacționat duminică la problemele ce au apărut în privința campaniei de mobilizare, ordonând oficialilor regionali să țină sub control situația și să rezolve rapid „excesele" care au stârnit furia publică, transmite Reuters.

Duma de stat a RusieiFoto: TASS / Profimedia Images

Decizia președintelui Vladimir Putin de a ordona prima mobilizare militară a Rusiei de după cel de-al Doilea Război Mondial a declanșat proteste în întreaga țară și a dus la fuga în valuri a numeroși bărbați de vârstă militară, provocând blocaje la frontiere și epuizarea biletelor de avion.

De asemenea, persoane care nu au efectuat serviciul militar au primit documente de recrutare - contrar garanției ministrului apărării, Serghei Șoigu, potrivit căreia doar cei cu abilități militare speciale sau experiență de luptă vor fi chemați la datorie - ceea ce a determinat chiar și personalități ultra loiale pro-Kremlin să își exprime public îngrijorarea.

Cei mai importanți doi parlamentari ruși, ambii aliați apropiați ai lui Putin, au răspuns în mod explicit la furia publică față de modul în care se desfășoară campania de mobilizare,

„Astfel de excese sunt absolut inacceptabile”

Valentina Matviyenko, președinta Camerei superioare a Rusiei, Consiliul Federației, a declarat că are cunoștință de informațiile potrivit cărora au fost chemați bărbați care nu ar trebui să fie eligibili pentru recrutare.

„Astfel de excese sunt absolut inacceptabile. Și, consider că este absolut corect că ele declanșează o reacție vehementă în societate", a declarat ea într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.

Într-un mesaj direct către guvernatorii regionali din Rusia - despre care a spus că au „responsabilitatea deplină" pentru punerea în aplicare a convocării - ea a scris: „Asigurați-vă că punerea în aplicare a mobilizării parțiale se realizează în conformitate deplină și absolută cu criteriile descrise. Fără nicio greșeală".

Dacă se face o greșeală, este necesar să o corectăm

Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, camera inferioară a Rusiei, și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea într-o postare separată.

„Primim plângeri", a spus el.

„Dacă se face o greșeală, este necesar să o corectăm ... Autoritățile de la fiecare nivel ar trebui să își înțeleagă responsabilitățile".

Oficialii spun că alți 300.000 de ruși vor fi chemați să servească în campania de mobilizare. Kremlinul a negat de două ori că intenționează de fapt să înroleze mai mult de un milion, în urma a două articole separate din presa rusă independentă.

------------