Capitala franceză proclamă: duminica aceasta, "Parisul respiră fără mașină" pentru o parte din zi, prin interzicerea vehiculelor motorizate în interiorul zidurilor orașului, pentru a se bucura de "un oraș mai calm, mai viu și mai respirabil", potrivit primăriei, care organizează această operațiune din 2015, scrie AFP.

Autobuze in ParisFoto: parisbym.com

În afară de șoseaua de centură, între orele 11.00 și 18.00, "întregul oraș va fi rezervat traficului nepoluant, bicicletelor, rolelor, trotinetelor, skateboard-urilor, pietonilor și utilizatorilor de transport public".

Interdicția se aplică și vehiculelor cu două roți și vehiculelor electrice.

Contravenienții sunt pasibili de o amendă de 135 de euro.

Singurele excepții sunt vehiculele de urgență, autobuzele și taxiurile, cu o limită de viteză de 20 km/h în anumite zone, și parizienii care se întorc din weekend, cu dovadă de reședință.

În 2021, în ziua aceleiași operațiuni, concentrațiile de dioxid de azot au fost "cu aproape 20% mai mici decât într-o duminică normală", potrivit Observatorului pentru calitatea aerului din regiunea pariziană Airparif.