Rusia a anunțat joi că expulzează un alt diplomat român, ca răspuns la decizia similară luată de autoritățile de la București, scrie Reuters.

Maria ZaharovaFoto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia
  • "La 8 septembrie, însărcinatul cu afaceri al Romaniei în Federaţia Rusă (prim-colaborator, conform site-ului MAE de la Bucureşti), Cosmin Constantin Ioniţă, a fost invitat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă a ministerului privind declararea unui angajat al Ambasadei României în Rusia drept "persona non grata".
  • Această măsură este un răspuns la decizia nemotivată luată anterior de partea română de a-l declara "persona non grata" pe un diplomat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti", a transmis Ministerul rus de Externe, condus de Serghei Lavrov, conform agenției ruse de stat RIA.

La rândul său, Ministerul român de Externe spune că declararea de către Federația Rusă ca persona non grata a unui reprezentant al Ambasadei României la Moscova este o măsură la reciprocitate față de declararea ca persona non grata pe teritoriul României, anunțată de MAE român în august, a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la București.

MAE reaminteşte că decizia autorităților române a avut în vedere incompatibilitatea activităților persoanei în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.

Încă din luna martie, România, alături de toate statele UE, SUA și Marea Britanie, a fost trecută de Rusia pe lista „țărilor neprietenoase cu Rusia”.

Rusia și țările UE și-au expulzat sute de diplomați după invazia în Ucraina.

În luna aprilie, România anunța expulzarea a zece diplomați ruși, după atrocitățile comise de armata rusă la Bucha, în timp ce în august Ministerul român de Externe a anunțat că a expulzat un alt diplomat al Ambasadei Federației Ruse la București.

Ce spunea Moscova după expulzarea diplomaților ruși de către România

Moscova a reacționat atunci spunând că va răspunde "în mod adecvat" deciziei Bucureştiului.

  • "Acţiunile stereotipe ale autorităţilor române sunt menite să demonstreze loialitatea lor maximă faţă de mediile corporative occidentale.
  • Nu există aici nicio linie independentă a Bucureştiului cu orientare naţională, ceea ce nu face decât să agraveze situaţia", a adăugat ea, citată de agenţiile de presă TASS şi Ria Novosti", susținea purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova