Un judecător din Statele Unite a ordonat luni ca un expert independent să examineze documentele confiscate de FBI din locuința din Florida a lui Donald Trump la începutul lunii august, oferindu-i un răgaz fostului președinte, potrivit AFP.

Donald TrumpFoto: Cheriss May/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Judecătoarea Aileen Cannon a admis cererea miliardarului republican într-o hotărâre care interzice temporar anchetatorilor federali să folosească documentele confiscate la Mar-a-Lago, reședința din Palm Beach a lui Donald Trump, în ancheta lor penală.

În schimb, anchetatorii pot continua să examineze documentele "în scopuri de clasificare și de evaluare a securității naționale", potrivit deciziei magistratului federal.

"Flagrant"

Decizia reprezintă o victorie pentru fostul președinte republican și un grav eșec pentru Departamentul de Justiție, care se opusese numirii unei terțe părți independente, afirmând că aceasta ar putea bloca accesul anchetatorilor la documente "și ar submina grav interesele guvernamentale, inclusiv securitatea națională".

Reacționând la această decizie pe rețeaua sa de socializare Truth, Donald Trump a făcut legătura cu alegerile prezidențiale din 2020, pe care le-a pierdut în fața lui Joe Biden și ale căror rezultate le contestă în continuare.

"Acum că FBI și Departamentul de Justiție au fost prinși într-o escrocherie electorală masivă și crucială, vor schimba rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020? Ar trebui să o facă", a scris el.

Departamentul de Justiție a precizat într-o declarație că "analizează decizia" și "ia în considerare următorii pași corespunzători pentru litigiul în curs", potrivit purtătorului de cuvânt al departamentului, Anthony Coley.

Numită chiar de Donald Trump în 2020, judecătoarea Cannon a scris în hotărârea sa că numirea supervizorului independent va fi făcută "fără întârziere", cerând părților să prezinte o listă de nume potențiale pentru o audiere programată pentru vineri.