​Un incendiu de pădure la baza muntelui Blocksberg din parcul naţional Harz, în nordul Germaniei, a continuat să se extindă în noaptea de sâmbătă spre duminică, întinzându-se pe o suprafaţă de circa 62 de hectare, a declarat duminică un purtător de cuvânt al guvernului german, scrie dpa.

Cinci elicoptere şi peste 300 de pompieri încearcă să stingă incendiul, în timp ce aproximativ 50 de poliţişti securizează zona în jurul muntelui, care este închisă momentan pentru excursionişti şi vizitatori, a declarat Ariane Hofmann, o purtătoare de cuvânt a autorităţilor din localitatea Wernigerode, situată în districtul Harz.

Satul Schierke nu este în prezent în pericol, au precizat autorităţile. Un mic tren care urcă pe muntele Blocksberg nu va mai circula pentru moment.

Incendiul a fost raportat sâmbătă în jurul orei 14:30 (12:30 GMT) pe traseul Goetheweg, unul dintre cele mai populare trasee montane din parcul naţional.

Blocksberg, cunoscut şi sub numele de Brocken, este cel mai înalt vârf din nordul Germaniei, cu o înălţime de 1.141 de metri. (Sursa: Agerpres)