Maia Sandu califică declaraţiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit căruia vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova ar fi supuşi unor abuzuri drept o "provocare ordinară", menită să destabilizeze situaţia din țară, conform Ziarului Naţional din Chişinău şi portalului Deschide.md.

Foto:

Maia Sandu a spus că Rusia a făcut declaraţii provocatoare la adresa Republicii Moldova încă de la începutul războiului din Ucraina, iar cetăţenii trebuie "să nu se lase manipulaţi".

  • "Chiar de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, auzim foarte multe declaraţii provocatoare şi este important să rămânem solidari şi uniţi, să nu ne lăsăm manipulaţi de aceste declaraţii provocatoare.
  • Rusia este cea care trebuie să dea răspunsuri atunci când vine vorba de agresiune şi nu Republica Moldova. Noi suntem o ţară paşnică, am demonstrat asta în 31 de ani de independenţă", a spus Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova mai spune că declaraţiile lui Lavrov privind destabilizarea situaţiei din stânga Nistrului nu au nicio legătură cu realitatea:

  • "Noi de fiecare dată am spus şi continuăm să spunem că vom opta şi vom accepta doar rezolvarea paşnică a conflictului transnistrean şi, respectiv, repet, toate aceste declaraţii manipulează şi, probabil, vor să destabilizeze situaţia în Republica Moldova.
  • Repet, rezolvarea conflictului transnistrean poate fi făcută doar pe cale paşnică şi diplomatică şi domnul Lavrov ştie, pentru că am discutat în formatul '5+2'. Acum, acest format nu este funcţional din cauza agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, dar facem eforturi în continuare şi ne-a reuşit până acum să păstrăm liniştea şi pacea atât pe malul drept, cât şi pe cel stâng".

Maia Sandu a mai spus că îngrijorările în privinţa securităţii Republicii Moldova au apărut chiar din momentul invaziei ruse în Ucraina.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avertizat joi Republica Moldova că "o situaţie de ameninţare" la adresa securităţii trupelor ruse în Transnistria, regiune separatistă din estul republicii, riscă să declanşeze o confruntare militară cu Moscova.

De asemenea, Lavrov a spus că Moscova va face totul pentru a proteja interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova.

''Să nu uităm că, pe lângă Transnistria, în Republica Moldova mai există şi Găgăuzia, care, de asemenea, revendică un statut special. Apropo, ea are unele elemente ale unui statut special. Şi cred că liderii moldoveni vor face ceea ce trebuie dacă vor înceta jocurile geopolitice impuse de Occident şi se vor gândi la interesele acelor oameni care trăiesc unul lângă altul", a afirmat Lavrov, într-o declaraţie citată de Radio Chişinău, în cadrul unui forum.