​Inundaţiile provocate de ploile musonice care au început în luna iunie au făcut cel puţin 1.061 de morţi în Pakistan, potrivit celui mai recent bilanţ, publicat luni de Autoritatea naţională pentru gestionarea dezastrelor (NDMA), informează AFP și Agerpres.

Inundatii in PakistanFoto: Abdul Majeed / AFP / Profimedia Images

Conform NDMA, 28 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, însă autorităţile încearcă încă să ajungă în satele izolate din zonele muntoase aflate în nordul ţării, ceea ce ar putea creşte şi mai mult bilanţul.

Peste 33 de milioane de locuitori, sau unul din şapte pakistanezi, au fost afectaţi de inundaţii şi circa un milion de case au fost distruse sau grav avariate, potrivit guvernului. NDMA a precizat că peste 80.000 de hectare de terenuri cultivabile au fost devastate.

De asemenea, peste 3.400 de kilometri de drumuri au fost avariaţi şi 149 de poduri, luate de ape.

Musonul, care durează de obicei din iunie până în septembrie, este esenţial pentru irigarea plantaţiilor şi pentru refacerea resurselor de apă ale subcontinentului indian dar în fiecare an aduce şi tragedii şi distrugeri.

Inundații „fără precedent” în Pakistan

Însă în pofida regularității musonului, noul premier pakistanez Shehbaz Sharif, învestit în funcție în luna aprilie, a declarat luni că inundațiile de anul acesta sunt „fără precedent” în ultimii 30 de ani.

El a adăugat în timpul unei vizite în zonele afectate că inundaţiile sunt „ca un ocean, este apă peste tot”.

„Asistăm la un ocean de apă care acoperă cartiere întregi”, a declarat și ministrul pentru schimbări climatice, Sherry Rehman, care cu câteva zile în urmă s-a referit la „musonul monstru al deceniului”.

„Efectele schimbărilor climatice sunt la uşa noastră”, a adăugat ea.

Guvernul pakistanez a declarat stare de urgenţă şi a cerut ajutor comunităţii internaţionale.