Premierul Finlandei, Sanna Marin, și-a cerut scuze, marți, pentru o nouă imagine de la o petrecere privată organizată la reședința sa oficială, în luna iulie, conform Reuters. În fotografia devenită virală apar două femei care se sărută și care își acoperă sânii cu o pancartă pe care scrie „Finlanda”.

Sanna MarinFoto: Heikki Saukkomaa / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aflată în centrul unui scandal în urma unor imagini cu ea de la petreceri private și nevoită să se testeze antidrog, Sanna Marin, unul dintre cei mai tineri lideri mondiali, dă explicații acum în urma apriției un noi fotografii de la o petrecere la care a participat.

„Îmi cer scuze pentru asta”

În imaginea devenită virală apar două femei influencer care se sărută, acoperindu-și sânii goi cu o pancartă pe care scrie „Finlanda”.

Fotografia a fost făcută la reședința premierului, în timpul unei petreceri private date de ea după un festival de muzică, în luna iulie, după cum explică chiar Sanna Marin.

  • „Am avut saună, am înotat și am petrecut timp împreună”, a spus ea despre petrecerea de la reședința sa de la malul mării la care a fost făcută fotografia cu cele două femei.

Premierul Finlandei și-a cerut scuze:

  • „După părerea mea, fotografia nu este adecvată. Îmi cer scuze pentru asta. Nu ar fi trebuit să fie făcută o astfel de poză, dar altfel, nu s-a întâmplat nimic extraordinar la acea întâlnire".

Finlandezii sunt împărțiți în privința comportamentului premierului - unii și-au exprimat sprijinul pentru Sanna Marin, în timp ce alții și-au pus întrebări despre cum ar putea influența activitatea sa din timpul liber capacitatea de lider al țării, scrie Reuters.

Sanna Marin și petrecerile

Sanna Marin, numită premier în 2019, a mai fost obiectul unor critici în urma unor petreceri organizate la reşedinţa sa oficială. De asemenea, ea a atras atenţia în trecut participând la festivaluri de muzică rock şi petrecând în cluburi.

În timp ce mulţi tineri din Finlanda se mândresc cu această „latură sălbatică” a premierului lor, o nouă înregistrare video a stârnit săptămâna trecută critici în rândul persoanelor care consideră nepotrivit comportamentul ei.

Intens distribuită pe reţelele sociale şi publicată de diferite media, ultima înregistrare video o arată pe social-democrată dansând fără reţinere împreună cu un grup de persoane.

  • „Aceste imagini sunt private, au fost filmate în locuri private. Petreceam o seară cu prieteni”, a explicat Sanna Marin.

Testul antidrog

Sanna Marin a afirmat că la petrecere s-a băut alcool, dar a dezminţit că ea sau alţi participanţi ar fi consumat droguri. Pentru a pune capăt criticilor, ea a făcut un test antidrog. Luni, Cabinetul său a anunțat că testul antidrog a ieșit negativ.

Sanna Marin a fost testată pentru mai multe tipuri de droguri, precum cocaină, amfetamină, canabis şi opioide, a precizat Iida Vallin, o consilieră a premierului finlandez. „Testul a fost unul complet. Noi nu am ales modul în care a fost efectuat testul”, a declarat Iida Vallin.