Coreea de Nord a tras două rachete de croazieră din orașul Onchon, situat pe coasta de vest, miercuri dimineață, a declarat o sursă militară sud-coreeană, citată de Reuters.

Lansare de racheta in Coreea de NordFoto: STR / AFP / Profimedia

Sursa a adăugat că autoritățile militare sud-coreene și americane analizează detaliile zborului rachetelor, inclusiv raza de acțiune.

Lansările au avut loc la o zi după ce Seulul și Washingtonul au dat startul la patru zile de antrenamente comune preliminare, în vederea pregătirii pentru exercițiul militar Freedom Shield, suspendat de mult timp, care va avea loc între 22 august și 1 septembrie.

Cei doi aliați au redus exercițiile militare combinate în ultimii ani din cauza COVID-19, dar și pentru a reduce tensiunile cu Nordul, care a acuzat că exercițiile sunt o repetiție pentru invazie.

Între timp, Pentagonul a declarat marți că SUA, Coreea de Sud și Japonia au participat săptămâna trecută la un exercițiu de apărare împotriva rachetelor balistice în largul coastelor Hawaii - primele exerciții de acest fel după 2017, în condițiile în care relațiile dintre Seul și Tokyo au atins cel mai scăzut nivel din ultimii ani.

Deși Phenianul nu a mai efectuat un test de rachetă de două luni, a luptat luni de zile împotriva unui focar de COVID-19 înainte de a declara victoria asupra virusului săptămâna trecută.

Cu toate acestea, Nordul a fost observat pregătindu-se pentru un posibil test nuclear, care ar fi primul său test din 2017.

Într-un comunicat de presă separat făcut joi de Nord, sora liderului său Kim Jong Un a susținut că pliantele de propagandă din Coreea de Sud găsite în apropierea graniței au provocat epidemia de coronavirus și a promis o „ripostă mortală" împotriva Sudului.

În pofida acestor avertismente, președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a reiterat miercuri că este dispus să ofere un ajutor economic eșalonat Coreei de Nord dacă aceasta va pune capăt dezvoltării de arme nucleare și va începe denuclearizarea.