Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Rusia și Coreea de Nord își vor extinde relațiile bilaterale, a informat luni agenția de presă a Phenianului KCNA citată de The Guardian.

Vladimir Putin Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Putin i-a transmis lui Kim Jong-un că cele două țări vor ”extinde relațiile bilaterale cuprinzătoare și constructive prin eforturi comune”, potrivit sursei citate.

Într-o scrisoare adresată lui Kim cu prilejul zilei eliberării Coreei de Nord, Putin a spus că legăturile mai strânse ar fi în interesul ambelor țări și ar contribui la consolidarea securității și stabilității peninsulei coreene și a regiunii din Asia de nord-est.

La rândul său, Kim Jong-un i-a trimis o scrisoare lui Putin în care evoca prietenia ruso-coreeană creată în cel de-al doilea Război Mondial odată cu victoria asupra Japoniei.

De atunci, ”cooperarea, sprijinul și solidaritatea strategică și tactică” dintre cele două state a atins un nou nivel în eforturile comune de a combate amenințările și provocările din partea forțelor militare ostile, se mai arată în scrisoare.

KCNA nu nominalizează ”forțele ostile” dar, cel mai probabil, formularea vizează SUA și aliații săi.

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de cooperare în 2019, când dictatorul Kim Jong Un s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Coreea de Nord a recunoscut în iulie cele două așa-zise ”republici populare” ocupate de ruși în estul Ucrainei, iar oficialii au precizat că muncitorii nord-coreeni ar putea fi trimiși în zonele respective pentru reconstrucție sau alte servicii.