Centrala nucleară de la Zaporojie funcţionează cu riscul încălcării standardelor de siguranţă împotriva radiaţiilor şi la incendiu, avertizează compania publică ucraineană din domeniul energiei nucleare Energoatom, potrivit Unian.

Centrala nucleară de la ZaporojieFoto: Energoatom

Ca urmare a bombardamentelor ruseşti, unitatea de azot-oxigen şi clădirea auxiliară de la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Zaporojie au fost grav avariate.

Riscurile de scurgere de hidrogen şi de emisii de substanţe radioactive persistă, iar pericolul de incendiu este, de asemenea, mare, subliniază Energoatom.

De asemenea, au fost deterioraţi trei senzori de monitorizare a radiaţiilor din jurul sitului de depozitare a combustibilului nuclear uzat de pe teritoriul centralei.

"Tirurile periodice efectuate de trupele ruse din lansatoare multiple de rachete în ultimele zile au generat un risc grav pentru funcţionarea în siguranţă a centralei", spune operatorul energetic ucrainean, indicând că a fost oprit unul din cele trei reactoare care sunt în stare de funcţionare.

Ce spune Administraţia impusă de Rusia la Zaporojie

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardarea centralei nucleare.

Administraţia impusă de Rusia în regiunea ucraineană Zaporojie, în cea mai mare parte ocupată de trupele ruse, a anunţat marţi că "va întări apărarea antiaeriană a centralei pentru a preveni atacarea acesteia", potrivit EFE.

"Măsurile de apărare antiaeriană vor fi întărite", a declarat liderul prorus al Zaporojiei, Evgheni Baliţki, într-o declaraţie la televiziunea publică rusă.

Baliţki susţine că, în prezent, centrala nucleară funcţionează "normal" după ce au fost reparate liniile electrice şi clădirile industriale ale centralei, avariate într-un atac în 5 august, pentru care Rusia a dat vina pe forţele ucrainene.

În declaraţie, el a recunoscut că două reactoare (dintr-un total de şase, cât are centrala) nu funcţionează la capacitate maximă, conform postului Rossia-24.

La rândul său, Ucraina a acuzat Rusia că atacă centrala nucleară şi creează o "situaţie extrem de periculoasă pentru toată Europa". Kievul a cerut, de asemenea, trimiterea unei misiuni internaţionale de experţi, condusă de agenţia nucleară a ONU, la centrala din Zaporojie înainte de sfârşitul lunii august.

La centrala Zaporojie sunt stocate 1.200 de tone de combustibil nuclear - oficial ucrainean

Aproximativ 1.200 de tone de combustibil nuclear sunt stocate în prezent la centrala nucleară din Zaporojie, în sudul Ucrainei şi care se află sub controlul trupelor ruse, iar manipularea defectuoasă a acestuia ar putea provoca un dezastru ce i-ar afecta atât pe ucraineni, cât şi Rusia vecină, a avertizat marţi un responsabil ucrainean, potrivit EFE şi Ukrinform, preluate de Agerpres.

La centrala atomo-electrică din Zaporojie - cea mai mare din Europa - "pe care invadatorii ruşi ameninţă acum să o arunce în aer, sunt stocate 1.200 de tone de combustibil nuclear. Dacă Rusia va decide să comită un atac terorist, dezastrul nuclear va afecta deopotrivă teritoriile Rusiei şi Ucrainei", a avertizat şeful administraţiei militare regionale ucrainene din Zaporojie, Oleksandr Staruh, pe contul său Telegram.

"În cazul unui incident nuclear, va fi afectat nu doar sudul Ucrainei, ci şi (peninsula) Crimeea (ocupată de ruşi) şi Rusia însăşi. O bombă nucleară conţine nouă kilograme de uraniu sau plutoniu, iar centrala noastră are 1.200 de tone. Contaminarea poate fi destul de mare, dar (...) este ca la ruleta rusească", a spus Staruh, potrivit agenţiei de presă Ukrinform.

Situaţia la centrala nucleară este 'periculoasă şi tensionată din martie 2022, când invadatorii ruşi au deschis pentru prima dată focul asupra reactorului nr.3. Dar acum reprezentanţii Rusiei au anunţat direct că sunt gata să supună Ucraina şi întreaga Europă unui risc nuclear', susţine acelaşi oficial ucrainean.