Alegătorii din statul american Kansas s-au pronunţat marţi pentru menţinerea garanţiei constituţionale asupra avortului, în cadrul primului scrutin de importanţă majoră pe această temă după ce Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul federal la întreruperea voluntară de sarcină, informează Reuters şi AFP.

Manifestatie în timpul dezbaterilor privind dreptul la avortFoto: Nathan Howard / Getty Images / Profimedia

Alegătorii din Kansas, stat conservator din Midwest-ul american, au respins un amendament ce ar fi suprimat paragraful care garantează dreptul la avort în Constituţia statului şi ar fi putut deschide calea unei reglementări mai stricte sau chiar interzicerii avortului.

Scrutinul de marţi era văzut ca un test politic la nivel naţional în SUA, unde multe state conservatoare au interzis deja sau urmează să interzică în scurt timp dreptul la întreruperile de sarcină.

"Locuitorii din Kansas au apărat astăzi drepturile fundamentale", a transmis pe Twitter guvernatoarea democrată din Kansas, Laura Kelly.

Cu câteva minute după închiderea secţiilor de vot, la ora 19.00 (0.00 GMT), Scott Schwab, responsabil cu supervizarea scrutinului, a declarat că participarea a fost de cel puţin 50%, cifră conformă cu aşteptările.

Rezultatul referendumului din Kansas înseamnă că avortul va fi autorizat în continuare până în săptămâna 22 de sarcină.

Votul, care a coincis cu alegerile primare din acest stat, a reprezentat prima ocazie pentru alegătorii americani să-şi exprime punctul de vedere cu privire la avort după ce Curtea Supremă şi-a anulat, în 24 iunie, decizia istorică din 1973 din cazul "Roe vs Wade" ce recunoştea dreptul constituţional al femeilor la întrerupere de sarcină.

În pofida victoriei clare din Kansas, susţinătorii dreptului la avort urmăresc cu nelinişte situaţia din statele învecinate Missouri şi Oklahoma, care au impus interdicţii cvasitotale: în Missouri nu sunt acceptate excepţii nici în caz de viol sau incest.

Alte state americane, între care California şi Kentucky, urmează să se pronunţe pe acest subiect în noiembrie, în paralel cu alegerile din Congres de la jumătatea mandatului (Sursa: Agerpres)