Preşedintele american Joe Biden este în continuare pozitiv covid-19, însă se simte bne şi continuă să gestioneze problemele ţării de la Casa Albă, anunţă luni medicul său personal, dr. Kevin O'Connor, relatează AFP.

Presedintele american Joe BidenFoto: Yuri Gripas-Pool via CNP / SplashNews.com / Profimedia

Preşedintele democrat, în vârstă de 79 de ani, este ”foarte atent la protecţia” anturajului său, precizează într-o scrisoare făcută publică de către preşedinţie dr. Kevin O'Connor.

Joe Biden a fost testat pozitiv Covid-19 la 21 iulie, prezentând ”simptome foarte uşoare” şi a ieşit din izolare miercuri, în urma unor teste negative.

Însă el a fost testat pozitiv Covid-19 din nou sâmbătă, o reaparţie a ”pozitivităţii” posibilă la pacienţi trataţi, la fel ca şeful statului american, cu Paxlovid.

Acest tratament antiviral al laboratorului Pfizer acţionează printr-o diminuare a capacităţii virusului de a se replica, frânând, astfel, avansarea bolii.

Medicamentul este recomandat, în Statele Unite, persoanleor cu risc să dezvolte un caz grav al bolii, o categorie din care face parte şi preşedintele american, din cauza vârstei sale. (News.ro)