China "pare să se poziționeze" pentru o demonstrație de forță militară în jurul Taiwanului, care ar include lovituri cu rachete, înaintea unei posibile vizite pe insulă a lui Nancy Pelosi, a declarat luni purtătorul de cuvânt strategic al Casei Albe, John Kirby, citat de AFP.

Xi Jinping, discurs agresiv contra TaiwanuluiFoto: Noel Celis / AFP / Profimedia

China "pare să se poziționeze pentru a face un nou pas înainte în următoarele câteva zile", a adăugat el, iar acest lucru "ar putea include provocări militare, cum ar fi atacuri cu rachete în interiorul sau în jurul strâmtorii Taiwan" sau "incursiuni aeriene semnificative" în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului, pe care China o consideră parte a teritoriului său.

Casa Albă a declarat că președinta Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, care a început luni un turneu asiatic în Singapore, "are dreptul de a vizita Taiwanul".

Pelosi păstrează un secret asupra vizitei în Taiwan, care ar putea tensiona și mai mult relațiile deja tensionate dintre Beijing și Washington, dar mai multe surse mass-media taiwaneze și străine au confirmat luni călătoria, citând surse anonime.

Financial Times a scris chiar că ea se va întâlni miercuri, la Taipei, cu președintele taiwanez Tsai Ing-wen.