Furie, consternare, dar mai ales "multă teamă". Patru persoane au asistat la uciderea lui Alika Ogorchukwu, vânzătorul ambulant nigerian omorât în bătaie de un bărbat în plină stradă, la Civitanova Marche. Doi dintre martori au filmat cu telefoanele mobile atacul și apoi au dat înregistrările Poliţiei, scrie Il Giornale.

HotNews.roFoto: Hotnews

Imaginile au fost „fundamentale” pentru a reconstitui dinamica celor întâmplate, au explicat anchetatorii. Cu toate acestea, controversa legată de lipsa de reacție a martorilor nu s-a stins.

"Știți cât a durat acest coșmar?"

  • "Am încercat să-l opresc dar nu am putut. Eram patru persoane: o doamnă în vârstă, o fată, un bărbat în vârstă cu câinele și eu.
  • Cum am fi putut să-l oprim pe acel bărbat ?", spune unul dintre martori.

Vineri după amiză, Mariano M. se afla la câțiva pași de locul crimei.

  • "Mă aflam în stația de autobuz, cu spatele la stradă, nu observasem nimic, până când nu am auzit țipetele lui Alika. M-am întors și l-am văzut pe Ferlazzo ( atacatorul, Filippo Ferlazzo - n.r.), care îl lovea cu cârja.
  • I-am strigat lui Ferlazzo să se oprească: Îi strigam: "oprește-te, îl omori", apoi m-am apropiat de el și am dat cu piciorul în cârja cu care îl lovea pe Alika. Inutil, pentru că Ferlazzo îl omorâse cu mâinile goale. Apoi, s-a ridicat și a plecat", a explicat bărbatul pentru ziarul La Repubblica.

Mariano a alertat poliția.

  • "Când l-am văzut plecând pe Ferlazzo, după ce îl omorâse pe bietul vânzător ambulant, m-am temut că nu vor ajunge la timp să-l aresteze. Aşa că, de îndată ce am văzut apropiindu-se mașina poliţiei, m-am aruncat în mijlocul străzii s-o opresc".

Numai că agresorul, în vârstă de 32 de ani, plecase.

  • "Nici măcar nu fugea. Le-am arătat agenţilor cine era ucigaşul și l-au arestat. Au fost foarte eficienţi. Știți cât a durat acest coșmar? Șaptesprezece minute", a mai spus martorul.

Filmarea

Printre persoanele care au asistat la crimă se numără şi o tânără moldoveancă de 28 de ani. Ea a filmat întreaga scenă cu telefonul mobil.

  • "Eram terifiată în fața acelei scene în care Ferlazzo îl bătea pe cerșetor. Eram împietrită de frică. Am filmat totul cu telefonul mobil pentru a-i arăta mamei mele, am filmat îngrozită", a spus ea la secția de poliție.

Imaginile, care au devenit apoi virale, i-au ajutat pe polițiști.

Atenție, imagini cu puternic caracter emoțional!

Potrivit anchetatorilor, vânzătorul ambulant în vârstă de 39 de ani din Civitanova Marche a fost atacat şi omorât de Ferlazzo, care era furios din cauza faptului că nigerianul i-ar fi cerut un euro şi că ar fi atins braţul logodnicei sale (lucru infirmat de martori).

A fugit după el, i-a smuls cârja, cu care l-a lovit repetat, după care l-a trântit la pământ, unde, sub privirilor oamenilor adunați, l-a ucis cu mâinile goale, apoi i-a luat telefonul mobil. Totul s-a petrecut pe o stradă comercială aglomerată din centrul oraşului.

Familia lui Alika: scuzele nu sunt suficiente, acum vrem dreptate

"Acum, singurul lucru pe care îl vreau este dreptate pentru soțul meu", a spus Charity Oriachi, soția lui Alika, rămasă singură cu fiul lor în vârstă de opt ani, conform ANSA, citată de Rador.

Într-un comunicat postat pe Facebook, preşedintele regiunii italiene Marche a denunţat un gest de "violenţă absurdă şi fără precedent", menţionând că administraţia sa intenţionează să se constituie parte civilă într-un posibil proces.

Politicieni din întreg spectrul politic din Italia, aflaţi în campanie electorală pentru alegerile anticipate prevăzute pentru 25 septembrie, şi-au exprimat la rândul lor indignarea şi au transmis condoleanţe familiei victimei.