India va consemna la sol toate avioanele de luptă din era sovietică MiG-21 până în 2025, după ce doi piloţi au murit recent într-un accident aviatic, relatează sâmbătă un ziar din India, preluat de Reuters. Aceste aparate de zbor cu un singur motor au fost implicate în șase accidente în ultimul an.

De la mansa unui Mig 21 LanceRFoto: Captura Facebook

The Times of India a citat un oficial neidentificat al Forţelor aeriene indiene cu afirmaţia că avioanele MiG-21 şi-au depăşit cu mult perioada de exploatare dar că acestea trebuie înlocuite înainte de a fi retrase.

Articolul nu precizează cât de mult va afecta această decizie capabilitatea de utilizare a avioanelor de luptă de către India. Site-ul de ştiri Wion a relatat că Forţele aeriene indiene au în jur de 70 de avioane MiG-21. Forţele aeriene şi Ministerul Apărării au cumpărat avioane de la fabricanţi occidentali în ultimii ani.

Un oficial cu rang înalt din Ministerul Apărării a refuzat să confirme sau să infirme informaţiile din Times of India, declarând Reuters că în prezent sunt în curs discuţii privind viitorul flotei de MiG-21, în condiţiile în care aprovizionarea cu piese de schimb din Rusia este tot mai dificilă din cauza războiului din Ucraina.

Cinci piloți morți în șase accidente

MiG-21, numite "sicrie zburătoare" de presa din India, au fost principalul avion de luptă al ţării de la lansarea sa în 1963 dar în ultimii ani imaginea acestora a fost afectată de mai multe accidente.

Avioanele de vânătoare au fost o dotare critică pentru infrastructura militară a Indiei, utilizate de exemplu pentru a lovi statul rival Pakistan după un presupus atac sinucigaş în regiunea disputată Kashmir în 2019.

Prăbuşirea, joi, a unui avion MiG-21 Bison în statul Rajasthan a ridicat la şase numărul prăbuşirilor de MiG-21 de anul trecut, cu un bilanţ de cinci piloţi care şi-au pierdut viaţa, potrivit unor date oficiale.

În 2012, pe atunci ministrul apărării A.K. Antony a declarat parlamentului că peste jumătate din flota de 872 de MiG-21 a Indiei a fost pierdută în accidente în precedentele patru decenii. (Agerpres)