Unitatea Europei este importantă așa încât Ungaria acceptă planul de urgență al Uniunii Europene privind reducerea cererii de gaze și se va strădui să-l pună în aplicare, în condițiile în care statele membre se pregătesc pentru noi reduceri ale livrărilor de către Rusia, a declarat joi, la Viena, premierul ungar Viktor Orban, citat de Reuters.

Viktor Orban, premierul UngarieiFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Orban a iscat un val de indignare prin recentele sale afirmații de la Școala de vară de la Băile Tușnad. Printre alte declarații grave, din registrul xenofobiei și al rasismului, Orban a cerut negocieri de pace în Ucraina, pe motiv că strategia UE a eșuat și a spus că Budapestea nu este de acord cu intenția anunțată privind reducerea cosumului de gaz (n.red- decizia CE a fost anunțată ulterior).

  • "Recunoaştem decizia, care ne este nefavorabilă, şi ne vom strădui să o implementăm cu daune cât mai mici pentru noi", a spus premierul după o întâlnire cu cancelarul austriac Karl Nehammer.

Anterior, Ungaria susţinuse prin ministrul de externe Peter Szijjarto că acordul prin care statele Uniunii Europene au convenit să îşi reducă cu 15% consumul de gaze naturale este "o propunere nejustificabilă, inutilă, inaplicabilă şi dăunătoare care ignoră complet interesele naţionale''.

Partea ungară a fost singura care s-a opus planului adoptat de miniştrii europeni ai energiei, reuniţi marţi la Bruxelles, cu toate că şi alte ţări membre ale UE au exprimat rezerve sau au fost exceptate de la măsurile de compensare a reducerii volumului de gaze livrat de Rusia, amintește și Agerpres.