Iranul a anunţat joi că a arestat cinci persoane, membre ale unei reţele afiliate serviciului de informaţii israelian Mossad, după ce săptămâna trecută a anunţat destructurarea unei alte celule similare, relatează agenţia oficială Irna, preluată de AFP și Agerpres.

catuse Foto: Hotnews

"O reţea de spionaj formată din cinci membri, afiliată regimului sionist israelian, a fost identificată şi arestată", a anunţat agenţia, citând un comunicat al serviciului de informaţii al poliţiei iraniene.

Membrii acestei reţele au contactat un intermediar din cadrul Mossad cu "încurajarea liderului unui grup separatist", a precizat textul, fără a preciza identitatea acestuia.

Ei "adunau informaţii" în "zone importante şi vitale" ale ţării, a precizat comunicatul poliţiei, adăugând că presupuşii membri "au declanşat incendii criminale, au scris sloganuri, au făcut propagandă împotriva Republicii Islamice" şi "au primit instruirea necesară pentru a desfăşura operaţiuni armate" în Iran.

Sâmbătă, autorităţile iraniene au anunţat arestarea "unor membri ai unei organizaţii teroriste", cu legături cu Mossad, care plănuiau atacuri vizând "situri sensibile" în ţară.

Miercuri, Iranul a precizat că agenţii arestaţi erau membri ai Komalah, un grup marxist care militează pentru autonomia regiunilor populate de kurzi în nordul ţării şi care este clasificat drept ilegal de la Revoluţia Islamică din 1979.

Teheranul a anunţat deja în mai multe rânduri arestarea unor agenţi care lucrează pentru serviciile de informaţii străine, în special ale duşmanului său jurat, Israelul.

Republica Islamică a afirmat în iulie că a arestat "agenţi" membri ai unei "reţele" care lucrau pentru Israel şi că a descoperit o ascunzătoare pentru arme menite să fie utilizate pentru "revolte".

Iranul a acuzat, de asemenea, statul evreu că a sabotat unele dintre siturile sale nucleare şi că a asasinat mai mulţi oameni de ştiinţă iranieni.