Un ofiţer al armatei germane care s-a dat drept solicitant de azil sirian a fost condamnat vineri la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru că plănuia să atace unul sau mai mulţi politicieni germani şi să comită mai multe infracţiuni cu arme, relatează Reuters și News.ro.

Franco A. in sala de judecataFoto: BORIS ROESSLER / AFP / Profimedia

Planul elaborat, descoperit în 2017, i-a şocat pe germani şi a stârnit o dezbatere despre profunzimea radicalismului de dreapta în armata ţării.

Cazul este deosebit de sensibil pentru Germania unde, începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, guvernele au considerat angajamentul faţă de drepturile omului şi opoziţia faţă de extremism ca fiind elemente-cheie în ispăşirea crimelor Germaniei naziste şi recâştigarea încrederii aliaţilor.

„Instanţa a constatat că inculpatul avea o atitudine extremistă de dreapta, naţionalistă şi rasistă care s-a consolidat în ani de zile”, se arată în comunicat. Procurorii au spus că bărbatul, identificat drept Franco A., şi-a asumat o identitate falsă şi a plănuit un atac pentru care spera să fie învinovăţiţi refugiaţii şi migranţii.

Ei au mai spus că Franco A. a furat muniţie de la armata germană, fostul ministru al Justiţiei Heiko Maas sau fostul vicepreşedinte al parlamentului Claudia Roth fiind considerate posibile ţinte ale unui atac.

Ofițerul a fost arestat în timp ce încerca să își pună în aplicare planul

Franco A., care a negat acuzaţiile, a fost arestat la Viena în februarie 2017 în timp ce încerca să recupereze un pistol încărcat pe care îl ascunsese în toaletele aeroportului.

Verdictul a fost dat la mai bine de un an după începerea procesului. Judecătorul, după ce a anunţat verdictul de vinovăţie şi pedeapsa de cinci ani şi jumătate de închisoare, a descris în detaliu dovezi ale opiniilor rasiste şi antisemite ale lui Franco A, pe unele dintre ele le-a scris într-o disertaţie, iar altele au fost exprimate persoanelor fizice.

Judecătorul a detaliat dovezi ale planurilor de a comite un atac, bazate parţial pe notiţe şi schiţe scrise de mână.

„Inculpatul susţine că nu a plănuit un atac, dar dovezile spun contrariul”, a declarat judecătorul. Avocatul lui Franco A. a spus că va face recurs, iar procurorul a precizat că decizia este o victorie în lupta împotriva extremismului de dreapta şi a rasismului.