Guvernul francez dorește să facă posibilă expulzarea "oricărui străin" care a "comis fapte grave", prin ridicarea condiției de vârstă pentru a ajunge în Franța, a declarat sâmbătă ministrul de interne Gérald Darmanin pentru cotidianul Le Monde.

ministrul francez de Interne - Gerald DarmaninFoto: Captura

"În prezent, un străin care a comis fapte grave nu este expulzabil atâta timp cât îndeplinește anumite condiții, cum ar fi sosirea pe teritoriul național înainte de vârsta de 13 ani", a declarat ministrul.

"Vrem să permitem expulzarea oricărui străin găsit vinovat de către instanțele de judecată de o faptă gravă, indiferent de condiția prezenței sale pe teritoriul național", a adăugat el.

Această nouă prevedere va fi integrată în viitoarea lege de orientare și programare a Ministerului de Interne (Lopmi), "prezentată în toamnă", a adăugat ministrul.

"Suntem gata să discutăm, să amendăm și să găsim compromisuri cu LR (Les Républicains, partidul conservator, n.r.), cu centriștii și chiar cu o parte a stângii" pentru ca această lege să fie adoptată, a continuat el.