Autorul atacului armat asupra fostului premier japonez Shinzo Abe, reținut de poliție la locul tentativei de asasinat, ar fi un bărbat de 41 de ani, fost membru al forțelor defensive maritime. Acesta ar fi folosit armă artizanală. Fostul premier japonez Shinzo Abe a fost împuşcat în timp ce susținea un discurs la un eveniment electoral din oraşul Nara. S-au auzit două focuri de armă înainte ca fostul premier să se prăbușească.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliția a arestat la fața locului un bărbat de 41 de ani pentru împușcarea lui Shinzo Abe, relatează presa locală citată de BBC.

Suspectul a declarat poliției că este ”nemulțumit” de fostul prim-ministru japonez și că intenționa să-l ucidă, relatează postul național de televiziune NHK, citat de Reuters. Suspectul se află în prezent în custodia poliției.

Bărbatul, pe numele său Tetsuya Yamagami, este originar din orașul Nara, unde a avut loc atacul.

Martorii oculari spun că acesta a fost imediat luat de ofițerii de securitate, iar din primele informații reiese că a folosit o armă artizanală.

De asemenea, presa locală relatează că a fost membru al Forței de autoapărare maritimă a Japoniei, cel puțin până în 2005.

Shinzo Abe a fost dus la spital și se află într-o „stare foarte gravă”, a declarat premierul Fumio Kishida. Acesta a mai precizat că nu sunt cunoscute ”motivele” atacului.