Bundestag-ul german şi-a exprimat miercuri sprijinul pentru planul Croaţiei de a introduce euro ca monedă oficială, transmite joi dpa, preluată de Agerpres.

moneda euroFoto: Comisia Europeana

Croaţia a îndeplinit criteriile necesare pentru a adera la uniunea monetară, a convenit miercuri seara, într-o moţiune, marea majoritate a parlamentarilor germani.

Germania este, de asemenea, interesată de "dezvoltarea în continuare şi finalizarea uniunii economice şi monetare".

Opinie separată a făcut partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Deputatul grupului parlamentar AfD, Norbert Kleinwächter, a numit Croaţia „noua Grecie".

Şefii de stat şi de guvern europeni au aprobat deja propunerea Comisiei Europene de a introduce moneda euro în Croaţia la cel mai recent summit al UE de la Madrid, în luna iunie.

Croaţia, o ţară cu o populaţie de aproximativ patru milioane de locuitori, încearcă de ani de zile să înlocuiască moneda naţională, kuna, şi să devină al 20-lea membru al zonei euro. Autorităţile de la Zagreb intenţionează să adopte moneda europeană comună la 1 ianuarie 2023.

Lituania a fost cea mai recentă ţară membră a UE care a adoptat euro ca monedă oficială la 1 ianuarie 2015.