Directorul general al companiei de logistică Astra-Shipping, specializată în contracte Gazprom, Yuri Voronov, în vârstă de 61 de ani , a fost găsit mort în piscina casei sale.

Sigla GazpromFoto: Hotnews

Potrivit informațiilor citate de Europa Liberă Ucraina, acesta era împușcat în cap, prima pistă fiind că s-a sinucis.

Rudele lui Voronov susțin că acesta a pierdut mulți bani din cauza unor probleme cu contractanții și partenerii.

Potrivit SPARK-Interfax, în 2020 și 2021, pierderile Astra-Shipping s-au ridicat la 160 de milioane de ruble.

De la începutul anului, acesta este al patrulea deces al unui manager de top asociat direct cu corporația Gazprom.

În ianuarie, Leonid Shulman, un manager de top al Gazprom Invest, a fost găsit mort în regiunea Leningrad.

În aprilie, fostul vicepreședinte al Gazprombank Vladislav Avaev, soția și fiica sa au fost găsiți morți la Moscova. Potrivit anchetatorilor, Avaev, care era la un pas de ruină, și-a împușcat soția și fiica și apoi s-a sinucis.