​Olivier Véran, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, a anunțat că noul prim-ministru Elisabeth Borne nu va solicita votul de încredere al parlamentului după discursul tradițional pe care îl va susține în fața legislativului de la Paris miercuri, relatează Euractiv.

Elisabeth Borne, prim-ministrul FranteiFoto: Domine Jerome / Abaca Press / Profimedia Images

Un discurs privind politicile planificate de guvern are loc în mod tradițional în parlament de fiecare dată după numirea unui nou premier, el fiind privit ca un ghid general cu privire la intențiile executivului.

Deși simbolic ca natură, Franța fiind o republică prezidențială în care președintele numește prim-ministrul, fără ca acesta să aibe nevoie de un vot de învestitură din partea parlamentului, mai mulți premieri au cerut în trecut un vot de încredere după discurs.

Însă alegerile legislative ce au avut loc în luna iunie în Franța l-au lăsat pe președintele Emmanuel Macron fără o majoritate absolută în legislativul de la Paris și fără speranțe de a forma o coaliție de guvernare stabilă.

Véran a explicat că, drept urmare, „nu suntem siguri că sunt întrunite condițiile pentru un vot de încredere”.

Opoziția critică decizia premierului lui Emmanuel Macron

Partidul de extrema stângă La France Insoumise (Franța Nesupusă) condus de Jean-Luc Mélenchon a criticat decizia, afirmând că „Macron ignoră voința adunării și cea a poporului”.

Liderul grupului parlamentar al formațiunii, Mathilde Panot, a anunțat că ar susține miercuri un vot de neîncredere care ar duce la căderea automată a guvernului. Însă este puțin probabil ca acesta să treacă, La France Inosurmise având nevoie și de voturile dreptei radicale conduse de Marine Le Pen pentru a demite guvernul.

Este așteptat ca noul premier francez să vorbească în timpul discursului său despre noua lege a puterii de cumpărare pe care guvernul vrea să o adopte rapid pentru a combate efectele inflației ridicate din țară.

Este probabil ca Elisabeth Borne, a doua femeie numită premier al Franței în ultimii 30 de ani, să prezinte de asemenea planurile pentru o lege menită să păstreze un mecanism de siguranță în ceea ce privește pandemia de COVID-19 în contextul creșterii numărului de infecții în Europa.

La sfârșitul lunii iunie ministrul francez al Sănătății a recomandat purtarea din nou a măștilor de protecție în mijloacele de transport în comun, afirmând că aceasta reprezintă o „datorie civică” a francezilor.