Dmitri Mihalcenko, un miliardar rus acuzat de deturnare de fonduri în timpul construirii unei reședințte oficiale pentru președintele Vladimir Putin, a fost condamnat marți la 20 de ani de închisoare, relatează TASS.

Dmitri MihalcenkoFoto: en.crimerussia.com

Tribunalul militar care l-a judecat pe acesta a decis ca omul de afaceri să execute pedeapsa într-o colonie penală cu regim strict și a dispus de asemenea amendarea sa cu un milion de ruble.

O altă persoană pusă sub acuzare în proces, un fost director al unei companii de stat din cadrul Serviciului de Protecție al Rusiei (FSO), a fost condamnat de instanță la 15 ani într-o colonie cu regim strict, cu o amendă de 900 de mii de ruble.

Fostul șef al Serviciului de Inginerie și Suport Tehnic din cadrul FSO, general-locotenentul în rezervă Igor Vasiliev și șeful unuia dintre departamentele aceluiași serviciu, colonelul Dmitri Ulitin, au fost condamnați de instanță la șase, respectiv cinci ani într-o colonie cu regim general și la plata unei amenzi în valoare de 500 de mii de ruble.

Aceștia și-au pierdut de asemenea gradele militare.

Cum a pus la cale miliardarul rus deturnarea de fonduri

Instanța l-a condamnat marți pe Dmitri Mihalcenko la pedeapsa maximă de 20 de ani, cerută mai devreme în cursul lunii iunie de procurorii ruși.

Rechizitoriul întocmit de aceștia afirmă că FSO a semnat un contract în valoare de 5,7 miliarde de ruble cu una dintre firmele lui Mihalcenko pentru construirea unei reședințe pentru Putin în Novo-Ogaryovo, o moșie la vest de Moscova aflată în proprietatea președinției Rusiei.

Contractul acordat în 2014 prevedea construirea unei case de recepție, a unui hotel cu sală de sport, un birou al comandantului SFO însărcinat cu protejarea lui Putin, un garaj, un hangar pentru depozitarea echipamentelor, un punct de control și o cameră de cazane.

Procurorii ruși afirmă că, după ce au primit un avans de 2,6 miliarde de ruble, inculpații au amânat lucrările în mod repetat și cu ajutorul mai multor firme pe care le-au subcontractat, au încasat și utilizat fondurile „la propria lor discreție.”

Militari ruși, implicați în schema de fraudă

Doi dintre directorii companiilor implicate în schemă au fost deja condamnați la închisoare în 2020 într-un proces separat, primind 5, respectiv 6 ani de detenție într-o colonie penală cu regim strict. Alți doi oameni de afaceri au fost condamnați ulterior la 4 și 3 ani de detenție.

Fostul șef adjunct al departamentului de construcții, inginerie și asistență tehnică din cadrul FSO, locotenent-colonelul Alexei Golohvostov, a fost la rândul său condamnat pentru luare de mită în valoare de 20,7 milioane de ruble.

Procurorii ruși afirmă că, în schimbul banilor, acesta a ignorat furturi și greșeli în timpul construcției reședinței. El a fost condamnat în data de 27 mai a acestui an la 11 ani într-o colonie cu regim strict.