Poliția iraniană a arestat 120 de persoane pentru „consum de alcool" și „dansuri mixte" la o petrecere „ilegală" într-o pădure din provincia Mazandaran, în nordul Iranului, a anunțat duminică presa de stat, preluată de AFP.

Arestari în IranFoto: DreamsTime

Petrecăreții „au fost arestați de poliția moralității și a fost intentat un proces", a declarat șeful sistemului judiciar din provincie, Mohammad Sadegh Akbari, citat de televiziunea de stat IRIB.

Potrivit lui Akbari, „actele penale" comise într-o pădure din orașul Neka au inclus „consumul de alcool, relații ilicite, dansuri mixte și nepurtarea hijabului".

Mulți iranieni, care doresc să scape de haosul vieții de la oraș, merg în nordul țării pentru a evada din natură și pentru activități de agrement.

Însă, în conformitate cu legea islamică, care este în vigoare în Iran de la revoluția din 1979, femeile trebuie să poarte un hijab care să le acopere capul și gâtul și să le ascundă părul.

Doar cetățenii nemusulmani au voie să consume alcool, dar doar în cadrul ceremoniilor religioase, în timp ce dansul cu persoane de sex opus este interzis.

În aprilie, poliția iraniană a arestat trei tinere după ce pe internet a fost postat un videoclip în care acestea dansau într-un cimitir.

Dansul între persoane de același sex nu este o infracțiune în Iran, dar experții în drept spun că, dacă o persoană dansează în public sau pe internet într-un mod considerat a fi o ofensă la adresa decenței publice, aceasta poate fi urmărită penal.

(foto articol©Mykhailo Polenok|Dreamstime.com)