Turiştii care călătoresc în Thailanda vor trebui de la 1 iulie să prezinte doar certificatul de vaccinare anti-COVID-19 sau un test cu rezultat negativ, a anunţat vineri Guvernul de la Bangkok, care a decis, de asemenea, să renunţe la obligativitatea de purtare a măştilor sanitare în spaţiile publice, informează DPA, preluată de Agerpres.

Plaja superba din ThailandaFoto: Freepik

Turiştii care călătoreau în Thailanda erau obligaţi până acum să se înregistreze online pentru a obţine un permis sanitar valid şi să cumpere o asigurare medicală care să acopere costurile generate de o posibilă infectare cu noul coronavirus şi carantina aferentă. Aceste restricţii vor fi anulate.

Numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut constant în această ţară în ultimele săptămâni. Vineri, autorităţile sanitare thailandeze au raportat aproximativ 1.900 de cazuri şi 19 decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore.

Ca urmare, Guvernul de la Bangkok a decis ca barurile şi alte unităţi de divertisment să nu mai fie obligate să se închidă la miezul nopţii şi vor putea să funcţioneze până la ora locală 02:00 începând din data de 1 iulie.

De asemenea, măştile sanitare nu mai sunt obligatorii în spaţiile publice.

Thailanda speră că relaxarea acestor restricţii va atrage mai mulţi turişti. Ministrul Turismului din această ţară, Phiphat Ratchakitprakarn, a spus că Thailanda speră să primească cel puţin 7,5 milioane de turişti până la sfârşitul anului.

Industria turismului are o importanţă uriaşă pentru economia thailandeză. În 2019, anul care a precedat pandemia de coronavirus, ce a afectat grav acest sector de activitate, 40 de milioane de persoane au călătorit în Thailanda.