Poliția israeliană a anunțat joi că a încheiat o anchetă internă privind acțiunile sale la funeraliile jurnalistei palestino-americane Shireen Abu Akleh la Ierusalim, în luna mai, dar nu a dezvăluit conținutul concluziilor sale, scrie AFP.

palestinieni batuti in timp ce duceau sicriul jurnalistei Shireen Abu AklehFoto: Captura video

La 14 mai, au izbucnit violențe în momentul în care sicriul lui Shireen Abu Akleh, reporter al postului de televiziune qatarez Al Jazeera, ucisă cu câteva zile mai devreme în timp ce acoperea un raid israelian în nordul Cisiordaniei, a fost scos din spital.

Sicriul era cât pe ce să cadă după ce polițiștii israelieni i-au bătut pe purtătorii de sicriu palestinieni cu bastoane, imagini care au stârnit inignare internațională.

"Rezultatele anchetei privind atitudinea poliției la înmormântarea jurnalistei Shireen Abu Akleh au fost prezentate comandantului poliției", a precizat joi poliția într-un comunicat, fără a dezvălui concluziile.

"Poliția, conform instrucțiunilor mele, a investigat pentru a evalua acțiunea forțelor sale pe teren pentru a trage concluzii și a îmbunătăți conduita operațională în acest tip de evenimente", a declarat comandantul poliției, Kobi Shabtai, potrivit comunicatului.

"Nu putem rămâne indiferenți la aceste imagini dure și trebuie să investigăm pentru ca evenimentele sensibile de acest gen să nu fie perturbate violent de către revoltători", a adăugat el, fără alte detalii.

Mii de palestinieni au participat la funeraliile jurnalistei-vedetă a Al Jazeera în Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al Orașului Sfânt ocupat și anexat de Israel.

Fratele ei, Anton Abu Akleh, a declarat joi pentru AFP că "indiferent de ceea ce spune sau face Israelul, fotografiile vorbesc de la sine.

"Poliția i-a agresat pe purtătorii de sicriu și încearcă să își acopere acțiunile și greșelile", a adăugat Abu Akleh, acuzând Israelul că se află "în spatele uciderii" surorii sale.

Autoritatea Palestiniană, Al Jazeera și Qatar au acuzat armata israeliană că au ucis-o pe jurnalistă.

După ce inițial a afirmat că jurnalista - care purta o vestă antiglonț pe care scria "press" și o cască de reportaj când a fost împușcată - a murit "probabil" din cauza unor focuri de armă palestiniene, Israelul a declarat că nu poate exclude posibilitatea ca de vină să fi fost soldații israelieni.

Procurorul palestinian a ajuns la concluzia că jurnalista a fost împușcată de un soldat israelian.

În Statele Unite, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că țara sa dorește mai multe informații despre ancheta privind funeraliile.

"Pentru noi, în general, aceste investigații - concluziile lor - sunt făcute publice", a declarat Price reporterilor la Washington.

Purtătorul de cuvânt a declarat din nou că Statele Unite consideră că funeraliile au fost scena unor "intruziuni deranjante în ceea ce ar fi trebuit să fie o procesiune pașnică".