Un rus acuzat că a pregătit asasinarea în Germania a unui disident la ordinul președintelui cecen Ramzan Kadîrov este judecat începând de miercuri la tribunal din Munchen, într-un moment în care tensiunile dintre Moscova și Occident sunt la apogeu, relatează AFP.

Ramzan KadirovFoto: Yelena Afonina / TASS / Profimedia Images

Valid D. este urmărit penal pentru că a obținut arma cu care urma să fie comisă infracțiunea și a spionat ținta vizată după ce a primit ordinul de la un membru al aparatului de securitate cecen în prima jumătate a anului 2020.

Acest bărbat, arestat în ianuarie 2021 și care se află încă în arest preventiv, trebuie să răspundă în fața judecătorilor pentru „pregătirea unui act grav de violență care amenință statul” și încălcări ale legii armelor.

Crima urma să fie comisă apoi de o altă persoană, potrivit acuzării.

Justiția germană nu a dezvăluit identitatea disidentului cecen care urma să fie ucis, dar a indicat că crima era menită să „reducă la tăcere fratele” unui opozant critic al regimului Kadîrov, care făcea apel pe rețelele de socializare la o Cecenie independentă.

Potrivit presei germane, la momentul anunțării arestării sale în aprilie 2021, acuzatul intenționa să-l atace pe Mukhmad Abdurakhmanov, un refugiat cecen în Germania cu familia din 2017.

Acest bărbat este fratele lui Tumso Abdurakhmanov, un blogger și critic al regimului autoritar al lui Kadîrov, el însuși victima unei tentative de omor în Suedia în 2020.

În ceea ce-l privește pe executantul crimei, acesta ar fi „acceptat misiunea doar în aparență, de teama represaliilor”. L-ar fi întâlnit pe acuzat în Cecenia în septembrie 2020, iar acesta din urmă l-ar fi introdus ilegal în Germania.

Acest proces vine într-un context de tensiuni între Germania și Rusia, pe fondul războiului din Ucraina și multiplicarea cazurilor de spionaj pe pământ german atribuite Moscovei.

În decembrie, un tribunal german a condamnat un rus la viață pentru uciderea, la Berlin, în 2019, a unui oponent cecen de naționalitate georgiană. Instanța a concluzionat că acest asasinat a fost ordonat direct de autoritățile ruse.