Premierul bulgar Kiril Petkov a declarat miercuri că este pregătit să conducă un cabinet minoritar, după ce partidul populist „Există un Astfel de Popor” (ITN) şi-a anunţat retragerea din coaliţia de patru partide care a preluat guvernarea în decembrie.

Kiril PetkovFoto: Georgi Paleykov/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Liderul ITN, Slavi Trifonov, un fost animator de televiziune, a anunţat că îi retrage din guvern pe cei patru miniştri ai formaţiunii sale, din cauza politicii lui Petkov în ce priveşte Macedonia de Nord şi bugetul de stat, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Guvernul pro-occidental condus de Kiril Petkov este acuzat de critici naţionalişti precum Trifonov că intenţionează să ridice vetoul aplicat de Bulgaria asupra începerii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană.

Bulgaria blochează de la sfârşitul lui 2020 începerea acestor negocieri, afirmând că guvernul de la Skopje nu respectă prevederile Tratatului de prietenie încheiat în 2017.

„Suntem pregătiţi pentru un guvern minoritar”, a reacţionat Petkov după ieşirea ITN din coaliţia de guvernare.

Printre miniştrii retraşi se află şi şefa diplomaţiei bulgare, Teodora Ghenciovska.

Puţin mai devreme, trei miniştri ai ITN au părăsit şedinţa de guvern, afirmând că propunerile lor de modificare a bugetului de stat nu au fost luate în considerare.

Petkov, pe de altă parte, acuză ITN că cere o sumă suplimentară de 3,6 miliarde leva (1,93 miliarde dolari) pentru companii de construcţii de drumuri despre care se spune că ar fi apropiate de fostul premier conservator Boiko Borisov.

Ceilalţi parteneri de coaliţie ai partidului centrist „Continuăm Schimbarea” (PP) al lui Petkov sunt socialiştii şi alianţa „Bulgaria Democratică”. În parlament, coaliţia cvardripartită dispunea de 131 de mandate din totalul de 240. După ieşirea ITN de la guvernare coaliţia va avea numai 109 mandate parlamentare.